Register  Login
 Detalii articol
Slovenia 1 - 2 Romania

Romania a trecut fara probleme, sambata seara, de Slovenia, cu 2-1, in Grupa G a preliminariilor EURO 2008. Au marcat pentru tricolori Tamas si Nicolita. Romania a fost privata de doua ocazii importante prin semnalizari eronate de offside. Elevii lui Piturca trec pe locul 1 in Grupa G.

Tricolorii au inceput bine meciul reusind sa se instaleze cu usurinta in jumatatea slovena. In ciuda acestui lucru, cei care au avut prima ocazie a meciului au fost gazdele, care in minutul 9, dupa o faza fixa, puteau deschide scorul, insa Lobont a intervenit providential scotand in lateral.

Faza a continuat si Lobont a mai fost inca o data intrebuintat la un sut din marginea careului.

Am dominat aproape in totalitate meciul, profitand si de faptul ca slovenii au cedat deliberat jumatatea terenului, multumindu-se sa respinga departe de poarta proprie. Prima noastra ocazie a venit abia in minutul 23, sutul lui Mutu trecand mult peste poarta aparata de Handanovic.

In  minutul 36, tusierul a indicat eronat offside la Adrian Mutu.

Trei minute mai tarziu puteam asista la deschiderea scorului, insa Mavric a judecat bine anihilihandu-l pe "ucraineanul" Marica cu pretul unui cartonas galben. Aproape de finalul reprizei, in minutul 39, s-a consumat cea mai mare ocazie a partidei. Mutu i-a pasat excelent lui Codrea, acesta l-a driblat pe Handanovic, dar a ratat din 6 m trimitand peste poarta slovena.

Asa cum ne-au obisnuit,  tricolorii au explodat in  repriza secunda reusind sa  deschida scorul in minutul  50 prin Tamas, care a trimis  un sut violent  fara replica pentru Handanovic. Un sut dintr-un unghi foarte greu, o executie de exceptie.

Cu un minut inainte, Mutu a  amenintat si el printr-un  sut la coltul scurt ce nu a  reusit sa-l surprinda pe  portarul echipei gazda. Cea  mai frumoasa faza a meciului  a fost reusita de Adrian  Mutu in minutul 57, autorul  unui sprint senzational  finalizat slab.

Minutul 69 a  adus desprinderea la doua  goluri in urma unei greseli  de incepator a lui Cesar,  care l-a lasat singur pe  Nicolita. Cu mult sange rece  stelistul a marcat printr-un  sut la coltul lung.

O imbranceala reciproca intre Cesar si Daniel Niculae a facut ca arbitrul Stuart Dougal sa le arate acestora cartonasul rosu cu zece minute inainte de finalul meciului. Pe un fond de relaxare, ultimul minut de prelungire a adus golul slovenilor, reusit de noul intrat, Vrsic.

Slovenia: 1. S. Handanovici - 20. Ilici, 4. Mavrici, 5. Cesar, 15. Jokici - 11. Komac, 7. Sukalo (13. Vrsici '83), 10. Ceh, 8. Koren (19. Birsa '52) - 14. Rakovici (9. Novakovici '61), 17. Lavrici. Antrenor: Matjaz Kek.

Romania: 1. Lobont - 2. Contra, 4. Tamas, 5. Chivu, 3. Rat - 16. Nicolita, 6. Codrea, 13. D. Stoica (18. G. Muresan '78), 11. Rosu (8. Zicu '62) - 9. Marica (21. D. Niculae '74), 10. Mutu. Antrenor: Victor Piturca.

Cartonase galbene: Sukalo '18, Mavrici '26, Cesar '34, Rakovici '40, Koren '43 / Mutu '38, Nicolita '80.

Cartonase rosii: Cesar ' 79 / D. Niculae '79.

Meciul a fost arbitrat de o brigada din Scotia, condusa la centru de Stuart Dougal, ajutat la cele doua linii de asistentii Martin Cryans si Francis Andrews. Al patrulea oficial a fost Douglas McDonald.

Imediat dupa golul de 2-0, jucatorii romani au pasat timp de aproximativ un minut in propria jumatate de teren, fiecare atingere de balon fiind intampinata cu "Ole"-uri de cei aproximativ 2.500 de suporteri romani prezenti la Celje.

In tribune au fost prezenti circa 8.500 de spectatori.

Jucatorii Dorin Goian, Adrian Cristea si Florentin Petre au urmarit meciul de la tribuna I a stadionului din Celje.

Jucatorul Gabriel Muresan, legitimat la Gloria Bistrita, a debutat in echipa nationala a Romaniei, fiind trimis in teren in minutul 78 al intalnirii de la Celje, in locul lui Dorel Stoica.

Robert Koren (Slovenia) a primit al doilea cartonas galben din aceste preliminarii si va fi suspendat la meciul retur programat miercuri, 6 iunie, la Timisoara. Tot pentru cumul de avertismente ar fi fost suspendat si Cesar, insa el a fost si eliminat in acest meci.

You must be a registered subscriber in order to view this Article.
To learn more about becoming a subscriber, please visit our Subscription Services page.

Autor: Cyber Dog
Postat la: 6/3/2007
Vizualizari: 255

Return
An error has occurred.
Error: Unable to load the Article Details page.

Copyright 2006 by Clubul-Tricolorilor.com - Optimized for Internet Explorer   Terms Of Use  Privacy Statement


Geo Visitors Map
Countomat website statistics and webcounter (Statistik & Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)