Register  Login
 Detalii articol
Determinare

Selecţionerul spune că "tricolorii" sînt la fel de concentraţi ca înaintea partidei de la Rotterdam, dar că e nevoie şi de şansă pentru a învinge azi. Tehnicianul echipei naţionale e încrezător. Modul în care Mutu şi compania s-au pregătit pentru meciurile cu Slovenia îi dau speranţa că vom cuceri maximum de puncte.

"Sîntem echipa mai valoroasă şi în mod normal victoria ne va aparţine. Nu numai în vorbe, ci şi pe teren", a declarat selecţionerul. Acesta a lansat însă şi un avertisment: "Au jucători buni, care au calităţi. Sînt o naţie agresivă şi nu ne va fi foarte uşor. În acest meci va conta şi şansa!".

Antrenorul "tricolorilor" spune că echipa naţională a României din 2001 nu mai are nimic în comun cu cea care a pierdut barajul pentru Mondialul din 2002. "Ne interesează doar victoria astăzi. Ce a fost atunci nu mai contează", a spus fostul atacant. Acesta zice că jucătorii noştri au un moral foarte bun, sînt concentraţi şi vor să obţină toate cele şase puncte din cele două meciuri. "Să jucăm cu mentalitatea pe care am avut-o la Rotterdam! Sînt conştienţi că aceste două emciuri pot fi hotărîtoare pentru calificare. Sînt două meciuri importante şi nu ne va fi uşor. Sper să reuşim ce ne-am propus", a spus selecţionerul, care a adăugat că: "Se simte finalul sezonului, este o uşoară oboseală, dar nu trebuie să căutăm scuze. Jucătorii vor fi 100% apţi fizic. Nici un meci egal nu ar fi rău, dar noi vrem toate punctele întotdeauna".

Selecţionerul a fost la un pas să anuleze conferinţa de presă impusă de UEFA după antrenamentul oficial. El a fost deranjat de faptul că la plecarea de la hotelul Domina din Ljubljana spre Celje cîţiva cameramani i-au filmat pe "tricolori" în timp ce se urcau în autocar. Antrenorul a revenit la sentimente mai bune şi s-a răzgîndit, acceptînd în cele din urmă să dialogheze cu jurnaliştii pe pista stadionului. Selecţionerul nu a mai repetat astfel gestul de după antrenamentul oficial dinaintea partidei cu Luxemburg, de la Piatra Neamţ.

Pentru a ajunge la antremanentul oficial, programat iniţial de la ora locală 11:00, la Celje, "tricolorii" s-au trezit ieri destul destul de devreme. La ora 10:00, cînd s-au urcat în autocarul care i-a transportat de la Ljubljana la Celje, majoritatea jucătorilor aveau feţele somnoroase şi căscau de zor. Superstiţioşi, "tricolorii" s-au supărat fiindcă şoferul a dat cu spatele pentru a putea scoate maşina din spaţiul strîmt din faţa stabilimentului. Pentru a nu se repeta istoria şi la plecarea de la stadion, românii nu s-au urcat în autocar pînă cînd şoferul nu l-a întors cu faţa spre ieşire. "Tricolorii" au stat pe drumuri două ore, timp în care au parcurs cei 140 de kilometri, reprezentînd distanţa dus-întors Ljubljana - Celje.

La finalul antrenamentului, cînd majoritatea fotbaliştilor s-au întins pe gazon, portarii Lobonţ şi Bornescu au fost supuşi la o repriză suplimentară de lovituri libere. Chivu, Raţ şi Florentin Petre l-au solicitat pe titular, iar Mutu şi selecţionerul pe goalkeeperul Craiovei. Între vedeta Fiorentinei şi antrenor s-a încins un concurs de penalty-uri, cîştigat de Mutu, care a exersat mai mult şuturile cu piciorul stîng. De pe margine, Tamaş l-a şicanat pe Fl. Petre: "Petre, pleacă de acolo că n-ai dat nici un şut pe poartă!".

"Tricolorii" au fost foarte concentraţi în timpul antrenamentului. Mutu l-a apostrofat de cîteva ori pe Marica pentru că atacantul nu stătea întotdeauna în faţa porţii, dar l-a şi aplaudat cînd vîrful lui Şahtior reuşea execuţii rafinate. La sfîrşitul şedinţei de pregătire a apărut şi buna dispoziţie. Claudiu Niculescu i-a aruncat gheata lui Pleşan şi era să-i cadă în cap unui masor. Mijlocaşul lui Poli Timişoara nu l-a iertat pe atacantul dimanovist, căruia i-a dat un picior în fund.
You must be a registered subscriber in order to view this Article.
To learn more about becoming a subscriber, please visit our Subscription Services page.

Autor: Cyber Dog
Postat la: 6/2/2007
Vizualizari: 194

Return
An error has occurred.
Error: Unable to load the Article Details page.

Copyright 2006 by Clubul-Tricolorilor.com - Optimized for Internet Explorer   Terms Of Use  Privacy Statement


Geo Visitors Map
Countomat website statistics and webcounter (Statistik & Logfileanalyse, Statystyk, Statistici, Statistique)